In liceu ii uram din tot sufletul pe rokerii cu plete care cantau la chitara. Aveam convingerea ferma ca ei erau motivul pentru care viatza mea sexuala intarzia sa inceapa. In toate excursiile, dupa ce se terminau bateriile radiocasetofonului, faceau furori in fata fetelor, cu refrene Ducu Bertzi, Metalica sau o combinatie intre. Am tras atunci concluzia ca trebuie sa stii muzica ca nimeni altul ca sa te placa fetele. Si-am inceput sa strang casete peste casete, benzi peste benzi. M-am avantat foarte serios in cruciada mea impotriva ignorantei muzicale, si nu m-am oprit nici dupa ce dezideratul initial a fost indeplinit cu participarea generoasa a unei sticle de vin si a proverbialei vecine de 35 de ani (care evident asculta numai Angela Similea si Savoi). Am ajuns astfel sa colectionez formatii pe care le consideram perimate deindata ce aflam ca le ascultasera si altzii. Curiosity Killed the Cat– aaa, sigur, imi place da e mai tare The Smiths. The Cure , Depesh? dragut dar prea comercial?! Noi ascultam numai muzicieni “de nisa”, cat mai obscuri cu putintza, cat mai departe de hulitul, uciga-l toaca de main stream.
Am ajuns la facultate si am facut rost de si mai multe casete, CD-uri etc. Apoi internetul! Sfantul Graal al acumulatorilor de muzica! Mecca mp3-urilor! Am coborat in prostie, orice numai sa nu se fi difuzat pe Mtv sau la vreun radio romanesc. Am umplut hard dupa hard. Am suferit cand s-a intrerupt conexiunea, cand s-a stricat modemul sau cand a trebuit sa-mi dau demisia ca sa plec la mare – mi-era teama ca nu-mi mai gasesc o slujba cu “ţeavă” asa buna. Au trecut ani. M-am oprit intr-o zi la 130 Gb de mp3-uri. Si-am inceput sa-mi aduc aminte seara cand prietena mea privea inspaimantata printre John Scofield, Flora Purim si David Byrne cautand un simplu REM ori U2 fiindca avea chef sa fie romantica. Sau cand i-am facut unei domnisoare CD cu minimalisti japonezi banuind ca am s-o gasesc a doua zi cu camionul de mobila la mine in fatza blocului, impresionata pana la lacrimi de vastele mele latifundii cu mp3-uri – nu m-a mai sunat niciodata!
Am priceput atunci ca muzica e o chestie absolut personala si nu e nici o şmecherie să ai chestii pe care nu le are nimeni ci melodii pe care le placi tu si, in anumite cazuri - mai ales ea. Am priceput atunci ca, macar in privinta asta, dimensiunea nu conteaza.
Trebuie sa te hotarasti daca vrei sa-i faci educatie muzicala sau copii. Si, chiar daca vrei sa le faci pe amandoua, nu trebuie amestecate. Cum v-ar placea oare in timpul unei nopti fierbinti sa ascultati prelegeri despre diferentele dintre Aloe Vera si Moisturing Body Lotion, despre cum influenteaza linerul culoarea suvitelor?!
Cultura ta muzicala are vreme sa iasa la iveala iar “Hai sa-ti arat colectia de CD-uri” nu mai e demult o replica castigatoare. Poti sa-i spui ca tie-ti place Sonny Rollins sau Miles Davis – e foarte probabil sa fi auzit de ei dar n-are nici un sens sa-i preaslavesti ultima ta descoperire – grupul de oboi din Uzbekistan sau muzica de scena de la teatrul avangardist din Frankfurt. In cel mai bun caz o sa se simta obligata sa-ti zambeasca, asta daca nu cumva o sa se intoarca pur si simplu catre domnul care povesteste plin de aplomb cum a facut pana de cauciuc in timp ce venea de la meci.
Si Daca ai reusit sa n-o plictisesti prea tare si s-o aduci in vizita ar fi pacat s-o dai in bara taman acum. Cel mai bine este sa fii pregatit din timp cu cd-uri cu compilatii speciale, facute anume pentru astfel de ocazii. Evita sa te lasi dus de val si pe la piesa 6 sa incepi sa pui melodii “de-ale tale”. Orice compilatie trebuie sa aiba o linie coerenta de la cap la coada, fara varfuri pe care le intelegi numai tu. Deasemena, sunt de evitat piesele foarte la moda sau evergreen-urile clichee pentru ca exista riscul sa se ridice la jumatatea propozitiei fiindca a auzit “piesa care-i place cel mai mult”. Iarasi, e bine sa nu faci schimbari bruste de ritm sau stil muzical. Radiourile, de exemplu, au un sistem foarte strict de clasificare dupa ritm, durata, voce de femeie sau de barbat etc. E un algoritm imuabil pe care DJ-ii nusi permit sa-l incalce. Un astfel de sistem trebuie sa dezvolti si tu ca sa nu te trezesti dupa o serie de piese lente in care ai avut timp sa faci progrese importante ca de exemplu sa desfaci cativa nasturi, ca vine Slaier sau Prodigy sa-i atraga atentia, ca alarma de incendiu, ca lucrurile s-au infierbantat prea tare. Dar cel mai important e sa nu uiti niciodata ca un astfel de CD este cadoul tau pentru ea si nu locul unde sa-ti pui cu precadere preferintele personale sau accesele de snobism. Este, sa zicem mesajul tau de pace, inca unul din felurile in care o faci sa se simta in siguranta. Ce sens are sa mai boncaluiesti despre ce mare meloman esti tu intr-un moment ca asta? N-ai decat sa te lauzi a doua zi.
Daca ai facut CD-urile, le-ai pus la indemana, sau, si mai bine direct in combina, sa nu fie evident ca au un scop precis, in teorie ar trebui sa functioneze. In practica sunt mii de variabile care-ti pot scapa. Poti fi prea siropos pentru ca ai subestimat-o ori dimpotriva prea intraznet. Sau poti sa ai pur si simplu ghinion. In orice caz e important sa retii ca nu e vina ta! Si daca tot nu ti-a iesit n-ai decat sa... schimbi placa. He, he, stiau ei batrani nostri ce stiau! Pur si simplu schimba CD-ul, pune ceva care-ti place tie chiar daca nu e neaparat pe gusturile domnisoarei. Macar asa o sa asculti muzica buna si poate cine stie, o sa pari misterios, dezinhibat, independent, sincer, puternic, ma rog, toate lucrurile alea care dau scoruri mari in testele de personalitate din Cosmo. Si o ultima precizare: daca esti vecinul meu de la 2 sau ma modul general asculti manele (eventual la maxim cu geamurile deschise) nu citi acest post.
